Nu voi spune niciodată elevilor mei că neştiinţa este o dulce fericire uneori. Aştept pe domnul responsabil cu cele religioase să-mi confirme dacă spun bine că sunt fericiţi cei săraci cu duhul. Sigur o să contrazică semnificaţia pe care eu o dau parafrazării, dar obiecţia, deşi permisă, va fi inutilă de vreme ce o să scriu tot ce vreau eu.
Mie mi se pare că neştiinţa vine adesea din nepăsare. Nu lene, ci acea lehamite pe care o au unii în a se strădui să înţeleagă cauzele unei situaţii sau consecinţele acelei situaţii provocate de ei înşişi. Este ceea ce numesc eu "a face pe prostul". Logic, bat un apropo care are precedent, dar sunt sigură că şi de data asta sunt atât de subtilă încât nu o să priceapă cine trebuie. Iar ceilalţi vor înţelege pe dos. Dar fac o scrisoare de intenţie aici, pentru toţi cei care sunt atât de ipocriţi încât reuşesc să se convingă singuri de nevinovăţie. Genul acela de comportament, în care faci evident o greşeală (sau o sută, mai precis) şi apoi întrebi "dar ce am făcut eu???", l-am întâlnit la copii, care sunt... copii, aşadar temători, nesiguri, cu concepte morale neformate, înfricoşaţi de pedeapsă şi nepregătiţi să îşi asume consecinţe. Dar comportamentul pueril devine penibil (ha! pot să folosesc şi eu termenul, dar motivat! unii sunt "penibili" că au suflet, alţii sunt penibili pentru că mint şi o fac şi fără pricepere!) când vorbim de adulţi. Nu o să înţeleg niciodată ce naiba are în cap omul care vrea să păstreze o aparenţă (şi odată cu ea şi pe cei din jur) în timp ce toate faptele sale contrazic acea aparenţă!
Da, ştiu... nevorbind pe şleau, pare că bat câmpii... Lasă, nu ar fi prima oară! Poate de aceea tăcerea este de aur... Dacă tot vezi că vorbeşti la pereţi, preferi să nu mai vorbeşti deloc. Este tot un fel de ... a face prostul. De data asta în speranţa că, dacă celui vinovat chiar îi pasă, atunci are bruma aia de bun simţ să-şi analizeze faptele, să înţeleagă că aşa cum îşi aşterne aşa doarme şi să nu se mai întrebe de ce fac pe mortul în păpuşoi! Sunt convinsă că şi articolul îl scriu la pereţi, dar eu mi-am făcut datoria. Am eu nesimţita aceea de educaţie care mă determină să dau explicaţii şi să mă las apostrofată şi pentru greşelile celorlalţi. Măcar dacă ar învăţa ceva ... pentru aparenţa aceea de care ţine cu dinţii mai ceva ca de propria-i viaţă!!!
Orice asemănare cu personaje sau întâmplări reale este corectă!!! Eu respect oamenii care îşi asumă faptele. Nu simpatizez ipocriţii.
... Ah! Revin! Să ne asumăm, deci, domnilor, şi alegerile pe care le facem, nu? Mie aşa mi se pare corect! În rest... aparenţă desăvârşită vă urez!
... Ah! Revin! Să ne asumăm, deci, domnilor, şi alegerile pe care le facem, nu? Mie aşa mi se pare corect! În rest... aparenţă desăvârşită vă urez!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu